La sfârșit de săptămână cu Europa Liberă.
Consultant al Corporației RAND la momentul Revoluției din România, sovietologul american Larry Watts a călătorit deseori în Europa de Est și în URSS înainte de 1989. Ulterior a asistat oficiali din România la înfiinţarea Colegiului Naţional de Apărare şi a colaborat cu mai mulţi miniştri români ai Apărării şi şefi de stat-major la reforma în domeniul armatei, cooperarea cu Parteneriatul pentru Pace şi integrarea României în NATO. Autorul cărţii „Fereşte-mă, Doamne, de prieteni. Războiul clandestin al Blocului Sovietic cu România” a acordat un interviu exclusiv pentru portalul de ştiri Info Prut.
Info Prut: Domnule Watts, recent aţi lansat lucrarea „Fereşte-mă, Doamne, de prieteni”, care este ideea de bază a acestei cărţi şi ce v-a determinat să o scrieţi?
Larry Watts: De fapt am lucrat iniţial la două lucrări privind reforma serviciilor de informaţii din România după 1989. Astfel, între anii 2001-2004 am descoperit că la nivelul Tratatului de la Varşovia au existat o serie de ţări care aveau o dinamică ostilă faţă de România. Am realizat această lucrare pentru a demonstra că statele loiale Moscovei au fost mobilizate de aceasta pentru a convinge interlocutorii occidentali că opoziţia României faţă de Imperiul Sovietic reprezintă un mit. Drept consecinţă am asistat la o izolare a României pe arena internaţională atât înainte de 1989 cât şi în perioada post-decembristă. Pentru a înţelege situaţia reală a relaţiilor dintre statele membre ale Pactului de la Varşovia era necesară o cercetare direcţionată spre arhive. De aici am ajuns la concluzia că natura acestor relaţii aveau rădăcini mai adânci, chiar înaintea constituirii Komintern-ului, iar unele comportamente şi atitudini ale acestor ţări au persistat chiar şi după căderea comunismului în Europa de Est.
Info Prut: Lucrarea dvs. reprezintă o înşiruire de date istorice, informaţii despre diplomaţia secretă etc. şi trebuie să recunoaştem că a presupus o muncă titanică. Cât timp v-a luat realizarea acestei cercetări?
Larry Watts: Aş avea două răspunsuri la această întrebare. Dacă ne referim la timpul scrierii propriu-zise a cercetării este vorba de un an, dacă facem referire la munca depusă, este vorba de o perioadă mai mare, şi anume din 1978 până în prezent, având acces la arhive, cărţi documente, înregistrări de la Radio Europa Liberă etc. Trebuie să recunoscuc că numai documentarea din arhivele Pactului de la Varşovia a durat un an. Acestea au fost puse la dispoziţia publicului de către Institutul „Gauk” (Comisia Federală pentru Păstrarea Arhivelor Securităţii de Stat a RDG), Proiectul de Istorie Paralelă pentru Cooperare de Securitate (pe atunci Proiectul Paralel pentru NATO şi Pactul de la Varşovia) şi Proiectul de Istorie Internaţională a Războiului Rece (CWIHP).
Info Prut: Care au fost caracteristicile de bază ale acestui război clandestin anti-românesc?
Larry Watts: Iniţial sovieticii nu au înţeles motivaţia românească, de aceea Kremlinul a început să trateze România ca pe un teritoriu ostil încă din 1956, când Bucureştiul şi-a manifestat pentru prima dată dorinţa de a părăsi sistemul de alianţă a Tratatului de la Varşovia. În cadrul campaniei de dezinformare menite să izoleze România de partenerii occidentali, Hruşciov (şi sursele sale ungare) au susţinut ulterior că liderii PCR erau „nerăbdători” să susţină reprimarea revoluţiei ungare de către trupele sovietice. Anul 1968 este legat strict de reformele din Cehoslovacia, tot atunci România a încercat să se apropie atât de statele socialiste „deviaţioniste”, precum Iugoslavia, Albania şi China, cât şi de NATO. Uniunea Sovietică a fost destul de angajată în operaţiunea INTERKIT – coordonarea resurselor de propagandă, ideologice, mass-media şi ştiinţifice pentru a submina şi discredita regimul maoist şi a menţine izolarea Beijingului, iar România reprezanta deja o ţintă a INTERKIT datorită relaţiilor sale speciale cu China. Sperăm ca în viitor să se desecretizeze o mare parte a arhivelor în legătură cu această operaţiune, deoarece relaţiile diplomatice stabilite între SUA şi China au avut un ecou global, iar aceasta nu se putea realiza fără contribuţia României. Guvernul de la Bucureşti s-a implicat ca un mediator diplomatic în Africa şi Orientul Mijlociu – zone care nu au fost legate de un factor al dependenţei României de Uniunea Sovietică. Sub acest aspect, rolul statului român a fost variabil având obiectivul de a câştiga independenţa totală faţă de Blocul Sovietic, şi în acelaşi timp să menţină această independenţă. România a înţeles atunci că nu va reuşi să iasă din Tratatul de la Varşovia de una singură, ci doar împreună cu alte state din bloc.
Info Prut: Care a fost rolul istoric al Basarabiei în relaţiile româno-sovietice?
Larry Watts: Chestiunea Basarabiei a fost una foarte delicată pentru România, care a fost de mai multe ori constrânsă de marile puteri să renunţe la această provincie istorică. Această problemă a fost deschisă succesiv în anii 1711, 1812, 1856, 1877, şi de fiecare dată, chiar Benjamin Disraeli spunea că Occidentul nu poate ajuta prea mult, deoarece în relaţiile diplomatice primează interesele. Chiar şi elitele politice ale României au înţeles această problemă. După al Doilea Război Mondial, problema Basarabiei a fost din nou pusă pe tapet, de data aceasta într-un mod mai dur. Atunci Stalin a încercat să schimbe compoziţiea etnică a Basarabiei, executând mii de conducători ai comunităţilor şi deportând sute de mii de etnici români în Siberia şi Asia Centrală. Totodată, sovieticii au forţat SUA şi Marea Britanie să accepte că teritoriul Basarabiei a fost sovietic şi înainte de război, iar România a fost etichetată atunci drept „stat-agresor” – aceasta neavând dreptul să ridice chestiunea Basarabiei nici măcar în Ociident. Din păcate nu avem prea multe informaţii despre atitudinea lui Gheorghiu-Dej faţă de raptul Basarabiei, or în prezent avem prea puţine documente din arhivă care să demonstreze utilizarea de către PCR a argumentelor lui Karl Marx de apartenenţă a Basarabiei la spaţiul românesc. Liderii comunişti de atunci au înţeles că nu pot determina o schimbare a graniţelor României, dar în acelaşi timp ei refuzau în mod constant să accepte ideea existenţei celor două popoare: „moldovenesc” şi român, şi nici existenţa a două limbi distincte, aşa-numita „limba moldovenescă” şi limba română. Trebuie să ţinem cont şi de faptul că astfel de atitudini erau exprimate atât în faţa americanilor, cât şi în faţa sovieticilor. Desigur că peste această linie nu se putea trece, iar sovieticii întâmpinau o problemă majoră din moment ce nu acceptau orice abordare istorică reală despre Basarabia demonstrând astfel că dominaţia sovietică asupra acestui teritoriu ocupat era greu de justificat. Autorităţile sovietice erau intens preocupate de încăpățânarea României de a nu accepta istoria realizată de Stalin şi impactul „dăunător” al statului român asupra RSS Moldoveneşti, cauzat de atracţia culturală, modelul independent şi influenţa subversivă activă, prin mass-media sa „antisovietică” şi publicaţiile care treceau peste graniţă. Odată cu retragerea trupelor sovietice din România, în 1958, Moscova blochează relaţiile dintre cele două maluri ale Prutului. În perioada dintre anii 1956-1958 ziarele din RSS Moldovenească scriau că republica stabilise cele mai bune relaţii cu România. Tot atunci s-au format câteva grupuri de cercetători în domeniile etnografic şi arheologic care au reuşit să demonstreze existenţa unei baze culturale comune între „moldoveni” şi români. Unii dintre ei chiar şi-au pierdut viaţa atunci pentru astfel de afirmaţii. Românii din RSS Moldovenească care veneau în întâmpinarea României erau supuşi unor persecuţii aspre din partea regimului.
Info Prut: Cum priveau SUA chestiunea Basarabiei în raport cu relaţiile româno-sovietice?
Larry Watts: Din cauza poziţionării geopolitice în zona de sud-est a Europei, România a fost considerată un stat lipsit de importanţă strategică. Abia după 1989, în urma desecretizării arhivelor, s-a demonstrat că Uniunea Sovietică şi-a creat o obsesie faţă de „disidenţa” României. Aşa cum s-a demonstrat mai târziu, alinierea la blocul NATO a României ar fi însemnat atât ieşirea acesteia din componenţa Tratatului de la Varşovia, cât şi prăbuşirea întregii alianţe militare, izolând în acelaşi timp Ungaria şi Bulgaria pro-sovietice şi declanşând mişcări în rândul etnicilor români din RSS Ucraineană şi RSS Moldovenească. SUA au avut o viziune geopolitică limitată din cauza neînţelegerii importanţei strategice a României în acest joc anti-sovietic. Dar în fiecare raport pe care l-am văzut până acum, atât de la Casa Albă cât şi de la CIA, era vorba despre existenţa unui singur popor, român, în ciuda dezinformării lansate de Uniunea Sovietică pentru a crea o falsă identitate „moldovenească” antagonică identităţii româneşti.
Info Prut: Vă mulţumim!
Interviu realizat de Nicu Țîbrigan/Info Prut
Sursa foto: ARENA.MD
Un interviu cu Mihai Gribincea, ambasadorul R. Moldova la NATO
Un interviu cu Mihai Gribincea, ambasadorul R. Moldova la NATO
De Ion Constantin
La 17 februarie a.c., în cadrul unei conferinţe de presă la Tiraspol, liderul transnistrean Igor Smirnov cetăţean al Federaţei Ruse, a declarat că el a solicitat Rusiei să restabilească contingentul de “pacificatori” ruşi până la 2400 de persoane (aşa cum prevede Acordul de la Odesa din 1998) şi să amplaseze o escadrilă de elicoptere în stânga Nistrului. El a mai spus că despre această solicitare a discutat la Moscova cu şeful MAE, Serghei Lavrov, cu viceministrul rus de externe, Grigorii Karasin, şi cu secretarul adjunct al Consiliului de Securitate, Iurii Zubakov. "Am fost asiguraţi, a continuat Smirnov, că procesul pacificator va continua, în conformitate cu declaraţia semnată la 18 martie 2009. Aceasta înseamnă că nu se vor realiza nici un fel de afirmaţii ale conducerii moldovene pentru schimbarea formatului pacificator". („Infotag”, 18 feb.2010).
Luând în considerare pericolul pe care l-ar aduce securităţii Republicii Moldova materializarea propunerii lui Smirnov, ne-am aşteptat ca autorităţile moldoveneşti să se exprime clar împotriva sporirii numărului trupelor ruse în Transnistria, precum şi să anunţe explicit care vor fi măsurile întreprinse împotriva unor eventuali paşi luaţi de Rusia în această direcţie. Atât guvernul cât şi preşedinţia însă au considerat necesar să nu reacţioneze la declarţiile lui Smirnov. Se pare că autorităţile moldoveneşti au fost liniştite în acest sens de declaraţiile ambasadorului rus la Chişinău Valeri Kuzmin, care la câteva zile după declaraţia lui Smirnov, a afirmat că Moscova respinge cererea liderului transnistrean de a spori până la 2.400 de persoane contingentul rus de „pacificatori” din regiunea transnistreană. („Unimedia” 20 feb. 2010).
Continuarea aici.
Continuarea aici.Chișinău / Moldova.ORG/ -- Desăvârșită libertate de presă, asociere și întrunire, libera propagandă a tuturor gândurilor omenești, - așa proclama unul din articolele Rezoluției Marii Adunări Naționale din 1 decembrie 1918, fapt care rămâne nerealizat și astăzi în mâsura la care au visat buneii noștri.
Mulți știu de Marea Unire, dar puțini cunosc evenimentele ce au precedat acestei istorice Realizări. Vremuri tulbure și nu mai puțin dure și complicate ca astăzi, influiențe din interior, dar și forțe oculte din afară, - soarta dintotdeauna a României.Dar să vorbim de o zi importantă, să vorbim de oameni ce nu au ținut cont de frică și riscuri, Oameni ce au știut că nu alții vor făuri Țara, să vorbim despre evenimentele din 27-28 noiembrie 1918.
La inceputul secolului XX, Bucovina se afla la intersecţia zonelor de interese austriece, ucrainene şi ruseşti. Imperiul Habsburgic pregătea anexarea ei la Galiţia, iar tânărul stat ucrainean căuta să anexeze cât mai mult din teritoriile imperiului, ameninţând cu intervenţia militară. În vara anului 1917, deputaţii ucraineni din Parlamentul de la Viena au susţinut încorporarea Galiţiei, Bucovinei şi Rusiei subcarpatice într-o provincie autonomă, în cadrul unui stat federal.
Alte forţe pro-ruse căutau înfiinţarea Carpatorusiei, care ar fi urmat să cuprindă şi o parte importantă din Bucovina. Mai mult, circulau voci filoruse care revendicau Moldova întreagă.
La tratativele de la Brest-Litovsk din noiembrie 1917, Rada ucraineană a cerut Galiţia, Bucovina şi Carpatorusia, care ar fi urmat să fie unite în Ucraina de vest. Printr-un tratat secret, Puterile Centrale au făcut importante concesii Ucrainei, în schimbul furnizării unor cantităţi uriaşe de grâu şi alte alimente. Din acest motiv s-a spus că „Bucovina a fost vândută de Austria pe mâncare”, după ce fusese cumpărată de la otomani în 1775. Mai mult decât atât, prin Pacea de la Bucureşti, Ţinutul Hotinului intra oficial în componenţa Bucovinei împreună cu o parte din judeţul Dorohoi şi Dornele româneşti până la Broşteni.
La 3/16 octombrie, împăratul habsburg proclama federalizarea Imperiului, însă fără să recunoască şi drepturile românilor. Naşterea statelor naţionale era iminentă, însă situaţia românilor din Imperiu continua să fie foarte incertă.
În aceste condiţii, adunarea românilor emigraţi din Austro-Ungaria se reunea la Iaşi şi adopta o rezoluţie prin care respingea federalizarea şi declara hotărârea românilor de a lupta pentru întregirea neamului sub un singur stat unitar.
Este născut la 19 octombrie 1951 în Chişinău. Licenţiat al Facultăţii de Istorie a USM (1978), doctor în istorie (1986). Şi-a început cariera ca profesor în şcoala medie, după care au urmat diverse posturi în domeniul ştiinţei istorice, inclusiv funcţia de director al Institutului de istorie al Academiei de Ştiinţe din Moldova. Din 2001 până în prezent e colaborator ştiinţific coordonator la Institutul de Istorie, Stat şi Drept al AŞM, iar din 2010 - director al Centrului de Cercetări Strategice şi Consultanţă Politică „POLITICON”. A fost deputat în primul Parlament al RM, preşedinte al Comisiei parlamentare pentru apărare şi securitatea statului (1990-1994) şi deputat în Legislativul din anii 2005-2009, ambasador în Federaţia Rusă (1993-1994), consilier cu misiuni speciale al preşedintelui RM (1997-1998). Este autor a peste 50 de publicaţii ştiinţifice, inclusiv: „Foametea în Moldova (1946-1947)”, „Trupele ruse în RM”, „The policy of linguistic cleansing in Transnistria”.
Continuarea aici
