Thursday, March 28, 2013

Toate vechi…



Ceea ce nu înțelege „calmul” PLDM (mă refer larecentul interviu al Ministrului de Externe, Iurie Leancă, acordat postului de radio Europa Liberă) e că șeful PLDM și-a discreditat partidul de o manieră deosebit de crudă, fără a ține seama de membrii de rând ai formațiunii și votând - alături de comuniști – nu pentru o cauză națională, care ar fi făcut acceptabil votul controversat (un vot „contra naturii”, dat fiind sloganul PLDM (și al AIE): „Moldova fără comuniști! Moldova fără Voronin!”), ci pentru o cauză absolut infantilă: pentru a-și satisface orgoliul personal.

Sigur, admir „calmul” celor din PLDM, dar am impresia că, dincolo de calm, le-a rămas doar ceea ce Mircea Druc numea „rânza moldovanului”, pe care mulți o confundă cu o noțiune despre care au o percepție cam vagă: cea dedemnitate, „rânza” fiind un fel de demnitate PROST înțeleasă. Demnitate ar fi însemnat, în cazul PLDM, să nu insiste, contrazicându-l pe Președintele interimar de atunci, Mihai Ghimpu, cu trimiterea armatei noastre, la 9 mai 2010, ca să-și demonstreze vasalitatea în fața Kremlinului. Demnitate ar fi însemnat să folosească aceste „tertipuri” (deloc angelice!), pe care le-a folosit în lupta pentru propria prosperare economică, pentru a redacta rușinosul articol nr.13 din Constituție, care, în contradicție cu Declarația de Independență, pune la temelia societății noastre o minciună stalinistă. Demnitate ar fi însemnat să renunțe la toți „prietenii de afaceri”, la interese economice și de partid (da, inclusiv la cele de partid) și să nu promoveze nepotismul și clientelismul politic, atâta timp cât se află la guvernare. Și așa mai departe. Demnitarii noștri, cu regret, nu numai că nu pot face dovada demnității lor, ci nici democrația nu vor să o înțeleagă, decât într-un sens deformat, extras parcă dintr-un manual sovietic.


O altă neconformitate cu realitatea e ceea ce pretinde PLDM că ar fi progresul în relațiile cu Vestul. Da, dl Leancă este un bun diplomat, da, este bine primit și apreciat în Occident, dar o echipă de diplomați bine instruiți, oricât de onestă ar fi, nu se poate indentifica totalmente cu acest Guvern. Or, acesta n-a făcut decât să-și ajute „sponsorii” să recupereze „teritoriile” (afacerile, mai pe șleau) pierdute în fața comuniștirlor, „teritorii” obținute la fel de ilegal, precum le-a și pierdut… E de presupus că, după alte alegeri, procesul se va inversa, și absurditatea asta va dura la nesfârșit, cu periodicitatea și permanența procesului electoral! E o luptă a hoților, rușinoasă pentru o societate care pretinde la statutul de membru, cu drepturi depline, al UE. Să ne amintim că în 2009 Vestul a taxat fără îndurare lipsa democrației din societatea noastră. Ei bine, prima misiune/întreprindere a AIE trebuia să fie recuperarea valorilor democratice (pierdute de noi, ca entitate socială, dar și administrativă, în procesul de sovietizare), inculcarea unor valori și standarde demne de o societate civilizată. Ceea ce a cam întârziat!

Pe lângă faptul că, la 7 aprilie 2009, au murit și au suferit niște tineri frumoși, călăii cărora au rămas nepedepsiți (nici după trei ani de guvernare a Alianței), AIE mai are multe alte promisiuni neonorate. La nivel declarativ suntem tot acolo, unde erau și comuniștii (PCRM): declarații frumoase, care ne asigură că „țelul nostru comun este UE”, să avem „puțintică răbadre!”, vorba lui Caragiale (asta decalara și Voronin în 2009!), dar, ca și acum trei ani, lucrurile se opresc la acest nivel, pentru că la nivel instituțional, la fel, totul a rămas pe vechi: minciună, corupție, o presă aservită partidelor, nesinceră, care se decalară „independentă”, dar care se năpustește asupra unei victime, ca la comandă, după o simplă remarcă a vreunui șef de partid care se arată nemulțumit de prestația victimei. O presă care practică linșajul mediatic, aspect criticat vehement de instanțele occidentale în cazul presei de peste Prut (vezi aici). Or, asta nu înseamnă defel că avem o presă liberă, oricât de mult ne-am lăuda cu ea. La nivel economic, la fel: presiuni pentru „înverzirea plaiului” (s-a schimbat doar culoarea, nu și esența fenomenului!) Deci, degeaba atâtea autoelogieri, dacă efectul, după trei ani de guvernare, este aproape de zero…

* * *

Mai mulți comentatori au semnalat aceste probleme, precum și altele, poate la fel de grave. Vorbesc despre analiști care au păstrat o distanță rezonabilă față de principalii actori politici de la noi și au abordat lucrurile sub diverse aspecte, nu unilateral și, în mod sigur, nu pe un ton categoric. A se vedea, în acest sens,părerea analistului Dan Dungaciu (vezi și aici) sau interviul lui Vlad Spânu, Preşedintele Fundaţiei „Moldova” de la Washington, pentru postul Europa Liberă. A se vedea și ideea europarlamenratului britanic Graham Watson de a pune în discuție cazul AIE în Parlamentul European.

Ideea că problemele de acest fel, crizele, care survin în mod inevitabil la fiecare „cotitură” a procesului de reformare, își au sursa în deficiențele sistemului, ale structurii politice de la noi, nu e nouă. Despre asta se discută de fiecare dată când ajungem în situații similare. Concluzia ar fi simplă: trebuie revăzut, restructurat, întreg sistemul. Mai mult, restructurarea ar putea fi insuficientă, pentru că, dat fiind nivelul de sărăcie din societatea noastră, ar trebui creat un sistem nou, eficient, dar mai puțin obez, care să nu necesite atâtea cheltuieli din buzunarul public pentru plăcerea de a asista la spectacolele agramate cu care ne distrează aleșii noștri. În unele cazuri, acești aleși sunt oameni nimeriți în rândurile clasei politice nu pentru că ar avea mari merite în fața comunității, ci din cauza reminiscențelor totalitariste din mentalitatea și din scheletul instituțional ale soceității noastre.

No comments:

Post a Comment