Să nu permitem să ni se fure istoria

Chișinău / Moldova.ORG/ -- Desăvârșită libertate de presă, asociere și întrunire, libera propagandă a tuturor gândurilor omenești, - așa proclama unul din articolele Rezoluției Marii Adunări Naționale din 1 decembrie 1918, fapt care rămâne nerealizat și astăzi în mâsura la care au visat buneii noștri.
Mulți știu de Marea Unire, dar puțini cunosc evenimentele ce au precedat acestei istorice Realizări. Vremuri tulbure și nu mai puțin dure și complicate ca astăzi, influiențe din interior, dar și forțe oculte din afară, - soarta dintotdeauna a României.

Dar să vorbim de o zi importantă, să vorbim de oameni ce nu au ținut cont de frică și riscuri, Oameni ce au știut că nu alții vor făuri Țara, să vorbim despre evenimentele din 27-28 noiembrie 1918.

La inceputul secolului XX, Bucovina se afla la intersecţia zonelor de interese austriece, ucrainene şi ruseşti. Imperiul Habsburgic pregătea anexarea ei la Galiţia, iar tânărul stat ucrainean căuta să anexeze cât mai mult din teritoriile imperiului, ameninţând cu intervenţia militară. În vara anului 1917, deputaţii ucraineni din Parlamentul de la Viena au susţinut încorporarea Galiţiei, Bucovinei şi Rusiei subcarpatice într-o provincie autonomă, în cadrul unui stat federal.

Alte forţe pro-ruse căutau înfiinţarea Carpatorusiei, care ar fi urmat să cuprindă şi o parte importantă din Bucovina. Mai mult, circulau voci filoruse care revendicau Moldova întreagă.

La tratativele de la Brest-Litovsk din noiembrie 1917, Rada ucraineană a cerut Galiţia, Bucovina şi Carpatorusia, care ar fi urmat să fie unite în Ucraina de vest. Printr-un tratat secret, Puterile Centrale au făcut importante concesii Ucrainei, în schimbul furnizării unor cantităţi uriaşe de grâu şi alte alimente. Din acest motiv s-a spus că „Bucovina a fost vândută de Austria pe mâncare”, după ce fusese cumpărată de la otomani în 1775. Mai mult decât atât, prin Pacea de la Bucureşti, Ţinutul Hotinului intra oficial în componenţa Bucovinei împreună cu o parte din judeţul Dorohoi şi Dornele româneşti până la Broşteni.

La 3/16 octombrie, împăratul habsburg proclama federalizarea Imperiului, însă fără să recunoască şi drepturile românilor. Naşterea statelor naţionale era iminentă, însă situaţia românilor din Imperiu continua să fie foarte incertă.

În aceste condiţii, adunarea românilor emigraţi din Austro-Ungaria se reunea la Iaşi şi adopta o rezoluţie prin care respingea federalizarea şi declara hotărârea românilor de a lupta pentru întregirea neamului sub un singur stat unitar.

Continuarea aici.