Articol de Nina Corcinschi,
doctorandă la Institutul
de Literatură şi Folclor al AŞM,
pentru TIMPUL
Este bine ştiut astăzi cât de adânc şi dureros a marcat
regimul represiv sovietic întregul curs al istoriei române,
mai cu seamă la nivel psihologic, de mentalitate - cu
reminiscenţe, din păcate, de durată. Poate de aceea, - în
pofida faptului că, începând cu anii 1990-91, monstruozităţile
sovieticilor (crime, deportări, foamete organizată etc.) au
fost scoase din anonimat pentru toată lumea - printr-o gravă
eroare istorică, regimul comunist a revenit la putere în
R. Moldova. Chiar dacă facem abstracţie de subtilităţile
alegerilor din 2001, faptul rămâne fapt. Comuniştii îşi fac azi
mendrele fără să pălească în faţa „strălucirii” celor de
odinioară, manevrând cu aceleaşi stereotipuri inoculate
încă de sovietici. Ce se întâmplă, de fapt? Motivaţia pare
a fi de sorginte psihologică. ...
http://www.timpul.md/Article.asp?idIssue=43&idRubric=786&idArticle=1965
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
ISTMUL PONTO-BALTIC
ReplyDeleteMOLDOVENISMUL: IMPLICAŢII GEOPOLITICE (I)
Argentina Gribincea
UCRAINA ŞI MOLDOVENISMUL
Chestiunile ce ţin de "naţional" în Republica Moldova, inclusiv doctrina moldovenismului
promovată de Guvernele de la Chişinău, au o dimensiune externă foarte pronunţată. După cum vom
vedea în acest articol, această dimensiune se manifestă permanent, atingand însa cote maxime in timpul
crizelor interne din Republica Moldova.
În timpul conflictului armat din Transnistria, de exemplu, Rusia şi Ucraina, după cum vom
vedea în continuare, au susţinut atat direct, cat şi indirect, separatismul transnistrian, în primul rand sub
pretextul grijii fata de soarta conaţionalilor lor. Atunci, deşi minoritatea bulgară este nesemnificativă în
RM, chiar şi autorităţile de la Sofia au ţinut să abordeze guvernul de la Chişinău în acest sensi. La 7
februarie 2002, in legatura cu diferendul apărut între autorităţile centrale de la Chişinău şi cele ale
Găgăuziei, şi-au amintit de Moldova autoritaţile de la Ankara. MAE al Turciei a difuzat un press-release
în care s-a declarat îngrijorat în legatură cu "divergenţele" dintre autorităţile centrale "ale Moldoveiprietene
şi reprezentanţii Găgăuziei", divergenţe, care în opinia Guvernului turc, "pot conduce la
tensiuni şi instabilitate în Găgăuzia"ii.
Chestiunea identitara (mai bine zis criza identitara) din Republica Moldova sunt utilizate pentru
acumularea de capital politic de anumiti politicieni şi forţe politice atat în interiorul ţării cat şi în afara
ei. Un caz elocvent în acest sens este cel al Generalului Lebedi, ex-comandant al Armatei a 14-a, care
asumandu-si rolul de apărător al populaţiei rusofone din Transnistria şi speculand pe sentimentele
naţionaliste ale populaţiei din Rusia a ajuns să candideze pentru preşedinţia Rusiei, să ajungă Secretar al
Consiliului de Securitate al Rusiei. Presedintele Cucima, pentru a mai adduce un exemplu, nu acceptă în
prezent instaurarea posturilor vamale mixte moldo-ucrainene la hotarul de est al Moldovei, din teama de
a fi învinuit că trădează interesele ucrainenilor din Transnistria.
Vom mai vedea în continuare că moldovenismul promovat de autorităţile moldoveneşti este un
bun argument pentru autoritatile ucrainene pentru a promova politica lor de asimilare a minortatilor in
Ucraina: el serveşte autrităţilor ucrainene drept pretext pentru a diviza minoritatea românească din
Ucraina în "români" şi "moldoveni", lipsind-o astfel de drepturile pe care aceştia le-ar avea, dacă ar fi
considerate o singură minoritate numaroasă.
Pentru a înţelege atitudinea Ucrainei faţă de chestiunea moldovenismului este necesar a face o
incursiune în relaţiile româno-ucrainene şi moldo-ucrainene de la sfarşitul anilor 80 pană în prezent. Or,
acestea, nu au fost deloc amicale, situaţie ce s-a datorat, în mare măsură, revendicărilor teritoriale ale
României şi ale anumitor forţe politice de la Chişinău faţă de Ucraina, precum şi politicii discriminatorii
pe care o promovează autorităţile ucrainene faţă de comunitatea românească din Ucraina.
În anii puterii sovietice, datorită expansiunii sovietice şi cadourilor sub forma de teritorii
primite din partea Moscovei (cum ar fi trecerea Crimeii la Ucraina în anul 1956), RSS Ucraineană a
achiziţionat de la vecinii săi circa 152 mii km patratiiii, inclusiv importante teritorii românesti. La 28
iunie 1940, aplicand în practică prevederile protocolului adiţional secret al tratatului de neagresiune
G e o p o l I t I c a
Nr.1(3)/2004, an III
93
sovieto-german din 23 august 1939, URSS a ocupat prin forţa armelor Basarabia, Bucovina de Nord şi
ţinutul Herţa (44,422 km2, ori 15% din suprafaţa teritorială a României Mari, cu o populaţie de circa 3
mil. 700 mii locuitori). Bucovina de Nord şi ţinutul Herţa au fost incluse în componenţa RSS Ucrainene
imediat dupa anexare, iar teritoriile din sudul şi nordul Basarabiei - după formarea Republicii Sovietice
Socialiste Moldoveneşti (2 august 1940)
şi stabilirea hotarelor ei administrative (4
noiembrie acelasi an)iv.
După revoluţia din decembrie
1989, luand în considerare procesele
dezintegraţioniste din URSS, autorităţile
române au început să se pronunţe pentru
anularea consecinţelor pactului
Ribbentrop-Molotov şi pentru iniţierea
unor negocieri cu autorităţile de la Kiev
cu privire la teritoriile româneşti anexate
în 1940. România a fost încurajată a
acţiona în acest sens şi de faptul că la 24
decembrie 1989 Sovietul Suprem al
URSS a declarat nul pactul Ribbentrop-
Molotov. Legislativul român expres s-a
pronuntat in mod expres în vederea
iniţierii unor negocieri cu Kievul pentru
anularea consecinţelor pactului sovietogerman.
La 28 noiembrie 1991,
Parlamentul României a adoptat o
declaraţie cu prilejul referendumului
privind independenţa Ucrainei, din 1
decembrie acelaşi an, în care se menţiona
că, ”luînd in consideraţie faptul că
referendumul se va desfăşura în ţinuturile
românesti Bucovina de Nord, Herţa,
Hotin, precum şi în judeţele din sudul
Basarabiei, Parlamentul român declară
solemn că aceste teritorii au fost rupte de
la România”. ”Este evident , -se sublinia
în declaraţie, - că Ucraina are tot dreptul
să desfăşoare un referendum cu privire la
independenţa sa, dar acest referendum
este nevalabil în teritoriile româneşti
anexate în mod voluntar de către fosta
URSS, teritorii care niciodată n-au
aparţinut Ucrainei şi care de jure sînt
teritorii româneşti.”
În aceeaşi declaraţie,
Parlamentul României s-a adresat
parlamentelor şi guvernelor tuturor
statelor, care vor recunoaşte independenţa Ucrainei, cu cerinţa de a declara în mod clar, că această
recunoaştere nu se răspandeşte asupra Bucovinei de Nord, Ţinutului Herţa, judeţului Hotin şi asupra
teritoriilor din sudul Basarabiei. În încheiere, Parlamentul a cerut Guvernului României să înceapă
G e o p o l I t I c a
Nr.1(3)/2004, an III
94
imediat tratative cu autorităţile de la Kiev cu privire la teritoriile româneşti anexate de URSS cu forţa.v
După aceasta declaraţie A. Zlenko, Ministrul Afacerilor Externe al Ucrainei, şi-a contramandat vizita
oficială la Bucureşti.
La 2 iunie 1997, la Neptun, Bucureştiul, speranand in mod eronat că încheierea tratatelor cu
vecinii îi va falicita intrarea în NATO, după lungi negocieri începute în 1993, a semnat un umilitor
Tratat politic de bază cu Ucraina. Acesta a legalizt frontiera trasată de Stalin la 1940 între URSS şi
România, fapt pentru care este apreciat de mulţi experţi drept «o capitulare în timp de pace »vi. În
articolul 2, punctul 1 al Tratatului părţile «reafirmă că frontiera existentă între ele este inviolabilă şi, de
aceea, ele se vor abţine, acum şi în viitor, de la orice atentat împotriva acestor frontiere, precum şi de la
orice cerere sau acţiune îndreptată spre acapararea şi uzurparea unei părţi sau a întregului teritoriu al
celeilalte părţi contractante». Semnarea Tratatului nu numai că nu a grăbit intrarea României în NATO,
dar nici nu a condus la ameliorarea relaţiilor dintre cele două state. Mai întai pentru că părţile nu au
semnat încă un tratat de frontierăvii, iar în al doilea rand, autorităţile de la Kiev promovează o politică
acerbă de deznaţionalizare a românilor din Ucraina, care, fireste, nu lăsa indiferente autorităţile de la
Bucureşti.
Odată cu restructurarea gorbaciovistă, problema frontierelor a devenit un prilej de tensiuni şi
dispute şi în relaţiile Chişinău-Kiev. După 1985 chestiunea întoarcerii sudului şi nordului Basarabiei în
componenţa Moldovei a devenit un deziderat politic înscris în programele mai multor mişcări şi partide
politice din Moldova care chemau conducerea republicii la iniţierea de negocieri cu Ucraina în vederea
întoarcerii ”pămînturilor romaneşti din sudul şi nordul Basarabiei" în componenţa Moldoveiviii. În
fruntea partidelor şi miscărilor care cereau în mod deschis Guvernului RSS Moldovenesti să iniţieze
negocieri cu Ucraina în vederea întoarcerii sudului şi nordului Basarabiei s-a situat Frontul Popular din
Moldova.
Pană la declararea independenţei, sub presiunea opiniei publice din republică, conducerea de
partid a RSSM a încercat să iniţieze anumite acţiuni în vederea revizuirii hotarului de est al republicii.
Dar încercările ei au fost nehotărate şi tardive şi au rămas fără rezultate.ix
După apariţia republicilor separatiste pe teritoriul Moldovei (”Republica Moldovenească
Nistreană” şi ”Găgăuzia”) poziţia conducerii Republicii Moldova faţă de Sudul şi Nordul Basarabiei s-a
modificat considerabil. Chişinăul a început să sublinieze necesitatea respectării principiiului
inviolabilităţii frontierelor şi cel al integrităţii teritoriale a statelor şi să ceara autorităţilor de la Kiev să
împiedice pătrunderea cazacilor ruşi în Transnistria prin Ucraina. În Apelul Parlamentului Republicii
Moldova către Sovuietul Suprem al Ucrainei, din 5 martie 1992, parlamentarii moldoveni cereau
colegilor lor ucraineni să nu permită cercurilor reacţionare să se amestece în treburile interne ale unui
stat vecin, să nu permită trecerea în Moldova a căzăcimii ruseşti prin teritoriul Ucrainei.x Drept urmare,
la 17 martie 1992, Leonid Kravciuk, Preşedintele Ucrainei, a emis decretul « Cu privire la măsurile
privind paza frontierei de stat a Ucrainei cu Republica Moldova’’. În conformitate cu acest decret,
”pentru a apăra şi a asigura inviolabilitatea teritoriului Ucrainei, securitatea cetăţenilor ei, pentru a
apăra ordinea publică în raioanele limitrofe cu Republica Moldova’’, organelor de resort din Ucraina li
s-a pus în sarcină să nu admită pătrunderea prin teritoriul Ucrainei a grupurilor înarmate şi ai altor
violatori ai frontierei de stat şi vamale. Pe teritoriul ucrainean, pe perimetrul ’’frontierei de stat’’ cu
Republica Moldova, a fost creată o zonă cu regim special cu o lăţime de 50 km. Comitetelor executive
din regiunile Viniţa, Odesa şi Cernăuţi li s-a ordonat să acorde ajutorul necesar refugiaţilor din
Republica Moldova.xi Peste cateva zile Guvernul Ucrainei a aprobat “Regulamentul zonei cu regim
special de la frontiera cu Republica Moldova” şi a a autorizat organele de resort să efectueze controlul
personal al cetăţenilor şi al mijloacelor lor de transport. De asemenea s-a autorizat expulzarea din zonă a
persoanelor care încălcau regimul stabilit în zona cu regim special şi ordinea publică. S-a stabilit ca
trecerea frontierei cu Moldova de către cetăţenii Ucrainei, Moldovei şi ai altor state din CSI să se facă pe
bază de paşaport, iar în cazul cetăţenilor altor state - la prezentarea unor acte care ar fi autorizat intrarea
şi ieşirea acestora din Ucraina.xii
G e o p o l I t I c a
Nr.1(3)/2004, an III
95
Pe măsura excaladării conflictului transnistrian, poziţia Ucrainei faţă de Moldova s-a racit
simtitor. La 22 iunie 1992, în cadrul unei întalniri cu împuterniciţii săi regionali, Leonid Kravciuk a
declarat că ’’Transnistria trebuie să devină o republică autonomă în componenţa Moldovei”.
Preşedintele ucrainean a mai adăugat că în cazul în care Moldova va decide să se unească cu România,
”Republica Autonomă Transnistriană” trebuie să aibă dreptul de a-şi hotărî singură soarta”.xiii
Această declaraţie, în care se indica Moldovei cum să procedeze, a plasat Ucraina pe aceleaşi poziţii cu
Rusia faţă de evenimentele din Moldova şi sta sub semnul unei atitudini de susţinere făţişe a
autorităţilor separatiste de la Tiraspol. Unul din reprezentanţii agenţiei de informaţii Moldova-press,
comentand declaraţia Preşedintelui ucrainean, a calificat-o drept ”o lovitură din spate” dată Moldovei,
considerand că ea are drept scop “să ne ţină în şah atunci cînd ne-am gîndi la o eventuală retrocedare a
pămînturilor noastre din Bucovina şi din Sud şi cînd am dori să fim cu adevărat independenţi de opinia
cuiva din afară.” xiv
După încheierea ostilităţilor militare din Transnistria (21 iulie 1992), conducerea Moldovei a
încercat să obţină susţinerea Ucrainei în reglementarea conflictului din raioanele de est ale Moldovei şi a
căutat să-şi amelioreze relaţiile cu Kievul. La 23 octombrie 1992, la invitaţia lui M.Snegur, Preşedintele
Republicii Moldova, Leonid Kravciuk, Preşedintele Ucrainei, a făcut o vizită oficială la Chişinău. În
cadrul vizitei preşedinţii Snegur şi Kravciuk au semnat "Tratatul de bună vecinătate, prietenie şi
colaborare între Republica Moldova şi Ucraina”. Părţile contractante, au convenit, printre altele, să-şi
dezvolte relaţiile de bună vecinătate şi parteneriat ca state prietene, să respecte neabătut principiile
egalităţii suverane, nerecurgerii la forţă şi la ameninţarea cu forţa, inviolabilităţii hotarelor, integrităţii
teritoriale, soluţionării pe cale paşnică a diferendelor etc.(art.1).
În semnarea Tratatului au fost interesate ambele părţi. Chişinăul avea nevoie ca Ucraina, care
susţinea dezideratele separatiste ale autorităţilor transnistriene, să recunoască integritatea teritorială a
Moldovei, sau altfel spus că Transnistria este parte componentă a Moldovei, iar Ucraina - ca Moldova să
se dezică de pretenţiile teritoriale asupra nordului şi sudului Basarabiei.
După semnarea Tratatului interstatal, la insistenţa părţii ucrainene, au început negocierile cu
privire la frontiera de statxv. Acestea s-au încheiat în anul 1999, iar la 18 august acelaşi an, la Kiev,
preşedinţii Ucrainei şi Moldovei au semnat un tratat cu privire la frontiera de stat, care este tot atat de
«neinspirat» ca şi Tratatul politic de bază romano-ucrainean. În Tratat, printre altele, Moldova cedează
Ucrainei 18 ha de pamant în regiunea satului Palanca («autostrada Reni-Odesa »), fapt care a complicat
mult ratificarea Tratatului de catre parlamentul de la Chişinăuxvi şi a trezit puternice nemulţumiri în
randul populaţiei satului Palancaxvii.
Semnarea Tratatului interstatal, părea că trebuie să conducă la o susţinere activă a integrităţii
teritoriale a Republicii Moldova din partea Ucrainei. Însă situaţia a fost cu totul alta. În mod tacit,
autorităţile ucrainene au continuat susţinerea separatismului transnistrian. Liderii tarnsnistrieni sunt
primiţi în vizite oficiale de către Conducerea Ucrainei, unele regiuni ucrainene încheie acorduri
economice şi comerciale cu Tiraspolul, etc.
Susţinerea separatismului transnistrian de către Ucraina a devenit vizibilă mai ales dupa 1
septembrie 2001, cand Moldova, în conformitate cu cerinţele Organizaţiei Mondiale a Comerţului
(OMC), a pus în aplicare o nouă ştampilă vamală, iar pe teritoriul ucrainean urmau să fie instituite
posturi vamale mixte moldo-ucrainene pentru a verifica traficul de mărfuri la intrarea şi ieşirea din
Transnistria. Deşi Ucraina declarase în repetate randuri că va sprijini eforturile Chisinăului de a curma
contrabanda la hotarul de est al Moldovei, şi deja părţile ajunseseră la o înţelegere în acest sensxviii, la
solicitarea autorităţilor separatiste de la Tiraspolxix, guvernul ucrainean a renunţat la instituirea posturilor
vamale mixte. În ziua în care vameşii moldoveni, potrivit înţelegerilor anterioare, s-au deplasat la cele
12 puncte vamale ucrainene, autorităţile Ucrainei au informat Chişinăul despre existenţa unor probleme
tehnice şi au solicitat retragerea vameşilor moldoveni pană la momentul soluţionării acestoraxx.
Mai mult decat atît, Ucraina, în pofida protestelor Chişinăului, a continuat să permită accesul
pe teritoriul Ucrainei a mărfurilor din Transnistria în baza ştampilei vamale vechi aflate şi în posesia
G e o p o l I t I c a
Nr.1(3)/2004, an III
96
autorităţilor transnistriene. Conform datelor difuzate de Intreprinderea de Stat "Calea Ferată a
Moldovei", în perioada 1 septembrie - 28 octombrie 2001 agenţii economici din Transnistria, utilizand
vechea ştampilă vamală a Republicii Moldova, au încărcat şi au expediat prin staţiile de cale ferată din
stanga Nistrului spre Ucraina 3571 de vagoane. În aceeaşi perioadă de timp din Ucraina în Transnistria
au sosit 3259 vagoane.xxi
Susţinerea Tiraspolului de către Ucraina a condus în lunile septembrie-noiembrie la o răcire a
relaţiilor dintre Chişinău şi Kiev, calificată de unii observatori drept "război rece"xxii. În seara zilei de 27
octombrie 2001, Vladimir Voronin, Preşedintele Republicii Moldova, a recurs la o acţiune fără
precedent. Voronin i-a convocat pe ambasadorii Statelor Unite ale Americii, Germaniei, Franţei, Rusiei
şi Chinei, precum şi pe şefii misiunilor OSCE şi ONU la Chişinău, atenţionandu-i asupra unei răciri
periculoase a relaţiilor între Republica Moldova şi Ucraina. El i-a informat pe interlocutori despre lipsa
de cooperare a autorităţilor de la Kiev de a curma contrabanda la hotarul de est a Moldovei. Voronin a
subliniat că Ucraina permite intrarea ilegală pe teritoriul său a încărcăturilor din Transnistria şi a cerut
sprijinul ţărilor şi organismelor internaţionale pentru a pune capăt poziţiei obstrucţioniste a Ucrainei, a o
obliga să renunţe la practicile de încurajare a exporturilor ilicite din Transnistriaxxiii.
În pofida insistenţelor Moldovei, Kievul nu a cedat cererilor Chişinăului de a crea posturi
vamale mixte moldo-ucrainene la frontiera dintre cele două ţări. În cadrul întalnirii preşedinţilor
V.Voronin şi L. Kucima, de la Viniţa, din 9 noiembrie 2001, preşedintele ucrainean a insistat ca la
graniţa moldo-ucrainenă controlul să se efectueze cu participarea reprezentanţilor Transnistriei. Ei au dat
dispoziţii guvernelor moldovean şi ucrainean să pregătească pentru semnare, în termen de zece zile, un
document care să stabilească modul de tranzitare a mărfurilor la frontieră. Leonid Kucima a calificat
această decizie drept una politică şi a declarat că "documentul trebuie să fie semnat doar daca este
antrenată şi partea transnistreană". El a anunţat disponibilitatea Ucrainei de a sprijini eforturile
Moldovei pentru soluţionarea problemei transnistriene, dar fără nici un fel de blocadă. "Sancţiunile
economice împotriva Transnistriei sînt excluse din partea Ucrainei, deoarece acestea ar fi sancţiuni
împotriva Ucrainei", a menţionat Kucima.xxiv
Preşedintele Moldovei, Vladimir Voronin, a respins categoric afirmaţiile precum că acţiunile
Chişinăului privind introducerea noii ştampile vamale constituie o blocadă economică a Transnistriei. El
şi-a exprimat regretul în legătură cu faptul că "unii folosesc această problemă economică în scopuri
politice"xxv.
Relaţiile complicate româno-ucrainene, şi moldo-ucrainene, promovarea moldovenismului de
către conducerea Republicii Moldova, precum şi teama Ucrainei că o eventuală unire a Republicii
Moldova cu România ar provoca tendinţe iredentiste în teritoriile româneşti aflate în componenţa
Ucraineixxvi, determină Kievul să susţină moral, politic şi material nu doar separatismul în Moldova, dar
şi pe adepţii moldovenismului. Ucraina menţine în statisticile sale noţiunile de “minoritate română”,
“minoritate moldovenească” şi respectiv de “limbă română”, “limbă moldovenească”, ii persecută pe
adepţii românismului, supune „moldovenizării” populaţia românească, neagă însăşi existenţa populaţiei
româneşti în unele din regiunile salexxvii. Menţinerea în statisticile ucraineşti a noţiunilor de “minoritate
română” şi “minoritate moldovenească” are scopul de a dezbina comunitatea românească din Ucraina.
În opinia oficialităţilor de la Bucureşti, utilizarea noţiunilor amintite mai crează confuzii şi împiedică
cunoaşterea situaţiei reale a comunităţilor romaneşti din Ucraina, îndeosebi a celor din regiunile
sudicexxviii.
Autorităţile ucraineşti explică menţinerea noţiunilor de “minoritate romană”, “minoritate
moldovenească” şi respectiv de “limba romană”, “limba moldovenească” în statisticile sale prin faptul
că o parte din romanii din Ucraina se autoidentifica drept moldoveni. Astfel, într-un Press-realese al
Ambasadei Ucrainei în Republica Moldova din 26 ianuarie 1994, consacrat situaţiei minorităţii
româneşti din Ucraina şi celei ucraineşti din România, se sublinia, printre altele: „Români şi moldoveni,
sunt autodenumiri dar nu noţiuni inventate de noi, deoarece cetăţenii Republicii Moldova se numesc pe
G e o p o l I t I c a
Nr.1(3)/2004, an III
97
sine nu romani, ci moldoveni. Cea mai mare parte a vorbitorilor de limba română din Ucraina, de
asemenea se numesc pe sine moldoveni”xxix.
Cele mai numeroase grupuri etnice in Ucraina conform recensamîntului populaţiei din
anul 1989
Grupul etnic Numarul de persoane Cota parte din totalul
populatiei
Ucraineni
Rusi
Evrei
Bielorusi
Moldoveni
Bulgari
Polonezi
Unguri
Români
Greci
Tătari
37.419.053
11.355.582
486.326
440.045
324.525
233.800
219,179
163,111
134,825
98,594
86,875
72,7
22,1
0,9
0,9
0,6
0,5
0,4
0,3
0,3
0,2
0,2
Sursa: Volodymyr Kulyk, Revisiting A Success Story: Implementation of the Recommendations of the OSCE High
Commissioner on National Minorities to Ukraine, 1994-2001. CORE Working Paper 6, Hamburg, 2002, p.9.
Oficialităţile ucraineşti speculează şi cu formula articolului 13 din Constituţia Republicii
Moldova, potrivit căruia limba de stat este “limba moldovenească” (in baza alfabetului latin).
Pentru a impune moldovenismul, autorităţile ucraineşti din sudul Basarabiei încearcă să
înlocuiască în şcolile romaneşti din regiunexxx alfabetul latin al limbii romane cu alfabetul chirilic, în
emisiunile în limba română pregătite la Rdio-TV Odesa este interzisă folosirea glotonimului “limba
română”, sunt interzise orice subiecte despre România şi români.
Conştiente de faptul că izolarea romanilor din Bucovina de nord şi sudul Basarabiei facilitează
procesul de asimilare şi de deznaţionalizare a acestora, autorităţile ucrainene, la fel ca şi cele sovietice
din trecut, împiedică recepţionarea liberă în regiunile amintite a posturilor de radio şi TV de la Chişinău
şi Bucureşti, împiedică abonarea la gazetele româneşti, complică procedura de trecere a frontierei etc. În
luna martie 2000, Tudor Iordăchescu, din satul Hagi-Curda, raionul Ismail declara: „Noi nu mai putem
recepţiona liber, ca înainte, posturile de radio şi tv de la Chişinău şi Bucureşti, nu ne putem abona la
presa din Moldova (de România nici vorbă!). În cataloagele de abonare pentru regiunea Odesa
figurează presa pînă şi de pe continentul african, iar cea din Moldova şi România parcă nici n-ar exista
pe faţa pămîntului”xxxi
Intelectualii români din sudul Basarabiei şi Nordul Bucovinei care refuză să accepte
moldovenismul sunt intimidaţi, concediaţi din funcţii si persecutaţi. Conform ziarului “Flux”, “în sudul
Basarabiei, persoanele care, prin vorbe sau fapte, sunt de partea limbii române, a românismului,
trăiesc cu frica-n sîn. Ele riscă să aibă probleme serioase la serviciu sau să se pomenească “duşmani ai
întregului sat”. În mod premeditat, în jurul lor este creată o atmosferă de suspiciune şi condamnare,
care se extinde şi asupra apropiaţilor lor”xxxii. În decembrie 1997, de exemplu, la insistenţa primăriei,
organelor securităţii şi ale poliţiei raionale Ismail, fară motive juridice, a fost expulzat din satul Hagi-
Curda şi substituit în funcţie de un reprezentant al Episcopiei de Odesa părintele Anatol Cristea.
Autorităţile şi-au motivat acţiunile prin faptul că părintele A. Cristea este cetăţean al Republicii
Moldova, iar comunitatea creştină a aderat la Mitropolia Basarabiei. La începutul lunii iulie 1999,
părintele A. Cristea, vizitînd enoriaşii din Hagi-Curda a fost brutalizat de autorităţile locale şi ameninţat
cu răfuiala fizică dacă nu va renunţa să mai vină în satxxxiii. În luna noiembrie 1999, după ce a fost
supusă timp îndelungat unor presiuni din partea autorităţilor ucrainene, a fost concediată abuziv din
G e o p o l I t I c a
Nr.1(3)/2004, an III
98
funcţie şi Zinaida Pinteac, directoare a Şcolii romaneşti din s. Staroselie raionul Sărata, lider de opinie în
randul directorilor şcolilor romaneşti din sudul Basarabiei şi vicepreşedinte al Alianţei Creştin-
Democrate a Românilor din Ucraina (ACDR)xxxiv.
Ucraina se foloseşte pe larg în activitatea sa de promovare a moldovenismului şi de
comunitatea ucraineană din Republica Moldova, în special de cea din Transnistria. Aceasta chiar de la
bun început a susţinut activ mişcarea secesionistă din regiune, pronunţandu-se în repetate randuri în
favoarea federalizării Republicii Moldova, iar în cazul unirii acesteia cu România - pentru restabilirea
RASS Moldovenesti în componenţa Ucrainei. La 16 aprilie 1992, A.But, Preşedintele Asociaţiei
ucrainenelor din Transnistria, într-o Adresare către A.Zlenko, Ministrul Afacerilor Externe al Ucrainei,
cerea Kievului ca în timpul negocierilor cu Chişinăul să „ţină cont că RASS Moldoveneasca nu a fost
lichidată, fapt care ne permite să insistăm asupra întoarcerii statalităţii, confiscate de aventurierii
politici în anul 1940”. „Înţelegînd omeneşte dorinţa poporului Basarabiei de a se uni cu România şi
respectînd profund popoarele moldovenesc şi român, - se arăta în continuare în Adresare, - insistăm în
asemenea situaţie asupra întoarcerii statalităţii regiunii Transnistrene, ceea ce va fi o garanţie
împotriva următoarelor experimente cu noi din partea aventurierilor militari şi politici.
Înţelegînd că in etapa actuala procesul este înedelungat şi complicat, considerăm drept cea
mai oportună cale federalizarea Moldovei, unde s-ar realiza toate drepturile omului şi demnitatea sa
istorică, indiferent de naţionalitate. Doar în asemenea condiţii se poate realiza echitabil, istoric,
juridic şi politic problema regiunii.
Insistăm ferm asupra unei asemennea abordări a chestiunii, în caz contrar ne rezervam
dreptul legal de a ne adresa comunitaţii internaţionale, ucrainenilor din lumea întreagă, poporului
Ucrainei cu privire la restabilirea RASSM în componenţa Ucrainei”.
De-a lungul anilor, deşi unele accente în viziunea Asociaţiei ucrainenilor din Transnistria s-au
modificat, atitudinea ei antiromanească a rămas aceeaşi. De exemplu, în septembrie 1998, Asociaţia
ucrainenilor din Transnistria a dat publicităţii o scrisoare deschisă în care solicita preşedintelui Ucrainei,
preşedintelui Radei Supreme şi ministrului Apărării de la Kiev “să renunţe la cooperarea moldoucraineană
în domeniul militar” (pentru că “Moldova va încerca să folosească această cooperare în
scopul fortificării potenţialului său militar, pentru a putea soluţiona prin forţă diferendul
transnistriean”) şi “să unească toate forţele sănătoase din Ucraina pentru a da ripostă” procesului de
romanizare din Moldova. Scrisoarea a fost semnată de Vladimir Bodnar, preşedintele asociaţiei
ucrainenelor din aşa-numita “RMN”, copreşedinte al Comisiei Unificate de Controlxxxv din partea
transnistreană. În scrisoare printre altele se mai menţiona: “Asociaţia ucrainenilor este alarmată de
intensificarea activităţii unioniste din Moldova. Noul val al naţionalismului reaminteşte evenimentele
din anii 1918, 1941 şi 1992, cînd sub lozincile României Mari, spre Transnistria s-au îndreptat
detaşamente militare”. Potrivit lui Bodnar, susţinătorii ideii de reunificare cu România încearcă să-şi
atingă dezideratele prin destabilizarea situaţiei din localităţile locuite compact de români în Ucraina.
“Grupuri de inţiativă colectează semnături în sprijinul iniţiativei de realipire a Basarabiei şi Bucovinei
la România. Toate aceste acţiuni se desfăşoară cu acordul tacit al conducerii de la Chişinău, iar autorii
campaniei se află la Bucureşti”xxxvi.
În activitatea de promovare a moldovenismului autorităţile ucrainene folosesc pe larg Asociaţia
Naţional-Culturală a moldovenilor din Ucraina, condusă de Anatol Fetescu, un “om cu studii
agronomice şi cu o ură patologică pentru tot ce este românesc”xxxvii. Exemplu elocvent în acest sens au
fost lucrările conferinţei “Moldovenii din Ucraina: Retrospectivă istorică şi contemporanietate”,
desfaşurată în zilele de 25 şi 26 februarie 1999, la Odesa. Conferinţa a fost organizată de Asociaţia
moldovenilor, cu participarea reprezentanţilor administraţiei regionale Odesa şi s-a dorit a fi decisivă în
impunerea etnonimului “moldovean” şi, ulterior, a glotonimului “limba moldovenească” în instituţiile de
învăţămant, publicaţiile periodice şi emisiunile teleradio realizate în sudul Basarabiei.
În ajunul coneferinţei, Anatol Fetescu, în cadrul unei întalniri dintre înalte oficialităţi ucrainene
şi lideri ai organizaţiilor pan-ucrainene ale minorităţilor naţionale, a solicitat autorităţilor de la Kiev
G e o p o l I t I c a
Nr.1(3)/2004, an III
99
“manuale şi cărţi în limba moldovenească”, precum si ”recunoaşterea etniei moldoveneşti, a şcolii
moldoveneşti şi a limbii moldoveneşti” în Ucraina". Ca răspuns, ministrul Învăţămîntului Public din
Ucraina a anunţat intenţia Kievului de a edita manuale pentru “şcolile moldoveneşti”, iar în cadrul
Conferinţei de la Odesa, Volodimir Torcinski, vicepreşedintele Comitetului de Stat al Ucrainei în
problemele minorităţilor naţionale şi migraţiei, a făcut cunoscut dorinţa autorităţilor de la Kiev de a
reedita la Odesa în “limba moldovenească” săptămînalul “Luceafărul”, ca supliment al ziarului
parlamentar “Holos Ukrainî”xxxviii. La aceeaşi conferinţă, V. Stati, “ideologul” moldovenismului de la
Chişinău, i-a îndemnat pe guvernanţii de la Odesa să marcheze cum se poate mai bine aniversarea a 640-
a de la începutul “statalităţii moldoveneşti”xxxix.
După Conferinţa de la Odesa, profesorilor de limba şi literatura română din sudul Basarabiei li
s-a cerut, prin inspectoratele raionale pentru învăţămantul public, să facă uz de glotonimul “limba
moldovenească”, în loc de “limba romană”, şi să ceară acelaşi lucru de la elevixl, iar printr-o decizie a
directorului general al Companiei de stat Teleradio din Odesa, responsabil de emisiunile în limba
romană a fost numit Anatol Fetescu, liderul Asociaţiei Moldovenilor din Ucraina, despre opiniile
antiromaneşti ale căruia am vorbit deja.xli
Autorităţile de la Chişinău susţin în mod tacit politica de moldovenizare promovată de
autorităţile de la Kiev în nordul şi sudul Basarabiei. Drept dovadă, susţinerea pe care o acordă
Conducerea Moldovei Asociaţiei moldovenilor din Ucraina. Ex-preşedintele Republicii Moldova
P.Lucinschi îl primea frecvent în audienţă pe A.Fetescu, liderul acestei Asociaţii, care-i inmana mesaje
cu cheamări la apărarea moldovenilor şi a “limbii moldoveneşti”xlii.
G e o p o l I t I c a
Nr.1(3)/2004, an III
100
NOTE :
i
In timpul Conferinţei CSCE de la Helsinki din martie 1992, N.Ţîu, ministrul de externe al RM, şi Stoian
Ganev, ministrul de externe al Bulgariei, au avut o intrevedere. În timpul acesteia, Ganev şi-a exprimat
îngrijorarea faţă de o posibilă escaladare a tensiunilor în Moldova, "fapt care ar pune în pericol soarta a
zeci de mii de bulgari care traiesc în Moldova".
ii Ministerul turc de externe, amintea în press-release-ul sau că Turcia a susţinut chiar de la început
independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială a Republicii Moldova, a contribuit la soluţionarea
chestiunilor cu privire la distribuirea puterii şi autoritaţii intre Guvernul Central şi Găgăuzia la inceputul
anilor '90 îndemnînd părţile la dialog pentru rezolvarea pe cale paşnică a problemelor existente atunci.
"Turcia consideră că evenimentele recente, care par să fi atins un nivel ce poate afecta negativ pacea
internă din ţară, trebuie să fie soluţionate pe bază de bună intenţie, dialog şi reconciliere, aşa cum s-a
procedat în trecut. Turcia speră deasemenea că nu vor fi întreprinşi paşi în detrementul statutului de
autonomie al Găgăuziei. Soluţionarea problemelor actuale vor contribui direct nu doar la stabilitatea
internă şi integritatea politică a Moldovei, căreia Turcia îi atribuie o importanţă deosebită, dar va ajuta
Moldova să-şi ocupe locul binemeritat în comunitatea internaţională şi va contribui la procesul de
integrare a Moldovei în instituţiile şi organizaţiile occidentale". SEC.DEL/30/02, 11 February 2002;
Moldpres, nr. 1709, 8 februarie 2002; BASA-PRESS, in limba engleza, 1140 gmt, 8 februarie 2002
iii Conform recensămantului populaţiei din anul 1926, RSS Ucraineană dispunea de un teritoriu de 451,7
mii km patraţi, iar in prezent – de 603,7 mii km patraţi (Vezi: “Vsesoiuznaya perepis’ naseleniya 17
dekabrea 1926 goda”. Kratkie svodki, Vypusk 3, Moskva, 1927, p.4).
iv Vezi: Mihai Gribincea. Basarabia în primii ani de ocupaţie sovietică. 1944-1950, «Dacia », Cluj-
Napoca, 1995, pag. 28-30.
v Neue Zurcher Zeitung, 30 noiembrie 1991; Suddeutsche Zeitung, 3 , 12 decembrie 1991.
vi Vezi: A. Cuza, Mini-Cartea Albă a Tratatului de bază cu Ucraina. – «Lumea Magazin», nr. 3, 1999, pp.
54-57.
vii Semnarea Tratatului cu privire la frontiera de stat între România şi Ucrana se tergiversează din cauza
disputei în jurul Insulei Şerpilor. Ucraina consideră Insula Şerpilor o parte inalienabilă a teritoriului său
şi socoate că orice fel de discuţii în jurul problemei insulei nu ar fi decît «un atentat la integritatea
teritorială a Ucrainei»( ”Ziua”, 11 decembrie 1995; Moldpres, nr.10969 ,13 decembrie 1995).
viii Cu ocazia aderării Republicii Moldova la CSI, de exemplu, Prezidiul Partidului Democrat pentru
Renaşterea şi Prosperarea Moldovei, a dat publicităţii o declaraţie în care se arăta ”că pentru a deveni
independentă în realitate”, Republica Moldova trebuie să realizeze pe plan intern şi extern un şir de
deziderate. Printre acestea era şi intrarea în contact ”cu Conducerea Ucrainei în problema retrocedării
teritoriilor noastre naţionale, care măsoară o suprafaţă de peste 20 mii km patraţi şi în care locuieţte o
populaţie românească de peste o jumătate de milion de oameni”- ”Moldova Suverană”,23 ianuarie 1992
ix La 9-10 aprilie 1990, în oraţul Moscova, sub egida CC al PCUS, s-a desfăşurat ’’Masa rotundă” pe
tema ”Dezvoltarea naţional-statală a RSS Ucrainene şi RSS Moldoveneşti” cu participarea unor istorici
din Moldova şi Ucraina, avînd drept mediatori lucrători ai Secţiei Relaţii naţionale a CC al PCUS. Masa
rotundă s-a desfăşurat la iniţiativa Secţiei de ideologie a CC al PC al Moldovei.
În cadrul întîlnirii, istoricii moldoveni au încercat să abordeze cu prioritate problemele legate de anul
1940, în special a trasării hotarului administrativ dintre RSS Moldovenească şi RSS Ucraineană.
Istoricii din Ucraina însă au evitat abordarea acestor subiecte, acuzînd istoricii moldoveni că înaintează
pretenţii teritoriale faţă de Ukraina, deoarece ”Frontul Popular din Moldova a dat indicaţie Guvernului
republicii să pună în faţa Ucrainei problema întoarcerii pămînturilor moldoveneşti istorice”. Istoricii
moldoveni au mai fost acuzaţi că abordează istoria Basarabiei şi relaţiile moldo-ucrainene de pe poziţiile
istoriografiei burgheze, în special de pe poziţiile lui N. Iorga şi ale lui I.Nistor. După îndelungate
discuţii, părţile au convenit să se întîlnească în cadrul unei alte "mese rotunde" în orasul Kiev, care nu
a mai avut loc.
x Moldova suverană, 7 martie 1992.
xi Pravda Ukrainy, 19 martie 1992.
xii Moldova suverană, 28 martie 1992.
G e o p o l I t I c a
Nr.1(3)/2004, an III
101
xiii RFE/RL Research Report, Vol.1, No.27, 3 July 1992
xivMoldova Suverană, 27 iunie 1992.
xv Prima rundă de negocieri a avut loc la Reni la 21 mai 1993.
xvi Tratatul între Republica Moldova şi Ucraina cu privire la frontiera de stat a fost ratificat de
parlamentul ucrainean la 6 aprilie 2000 şi de către Parlamentul de la Chişinău la la 12 iulie 2001. Tratatul
a intrat în vigoare la 27 iulie 2001. Parlamentul de la Chişinău a ratificat Tratatul impreuna cu un
protocol adiţional care prevede transmiterea în proprietatea Ucrainei a unui sector de autostrada de 7,7
km Odesa-Reni in regiunea localităţii Palanca şi un acord interguvernamental cu privire la utilizarea
acestui sector de autostradă. Tratatul a fost ratificat cu 72 de voturi. Împotriva ratificării au votat 20 de
deputaţi din fracţiunile Partidului Popular Creştin Democrat şi Alianţa Braghiş, care au calificat
documentul drept anticonstituţional şi "trădare de ţară"( Flux, 19 mai, 2000; Moldpres, 19, 25 mai, 2000.
Moldpres, nr. 7973, 7974, 12 iulie 2001). La 6 august 2001 cîţiva deputaţi din fracţiunea parlamentară a
PPCD au depus la Curtea Constituţională a Republicii Moldova o sesizare în care au contestat
constituţionalitatea Tratatului (BASA-PRESS, 6 august 2001). Deocamdată Curtea constituţională nu s-a
pronunţat în privinţa constituţionalitatii Tratatului.
xvii La 4 iulie 2001, primarul satului Palanca declara ca locuitorii satului erau decisi sa desfasoare un
referendum de aderare la Ucraina in cazul in care Parlamentul Moldovei va ratifica Tratatul moldoucrainean
privind delimitarea frontierelor (Moldpres, nr. 7568, 4 iulie 2001) , iar in ziua ratificarii
Tratatului, locuitorii satului Palanca si din alte cateva localitati din zona au blocat circulatia pe portiunea
de sosea revendicata de Ucraina. Tot in ziua ratificarii Tratatului, circa 500 persoane au blocat circulatia
pe bulevardul Stefan cel Mare din Chişinău si au scandat "Jos comunistii!", "Jos Voronin!", "Jos
Tarlev!", "Nu cedam Palanca!". (BASA-PRESS, 12 iulie 2001; "Ţara", nr. 75 (906), 13 iulie 2001).
xviii La o asemenea intelegere partile au ajuns in timpul vizitei oficiale a Presedintelui Republicii
Moldova, Vladimir Voronin, in Ucraina din zilele de 18-19 mai 2001. (Moldpres, nr. 5671, 18 mai,
nr.5726, 21 mai 2001).
xix Igor Smirnov, presedintele pretinsei "RMN" a vizitat Chievul la 22 octombrie 2001. (Moldpres,
nr.12060, 22 octombrie 2001).
xx Moldpres, nr. 9966, 5 septembrie, nr. 10276, 13 septembrie 2001.
xxi Moldpres, nr. 12392, 29 octombrie 2001.
xxii "Razboi rece intre Ucraina si Republica Moldova", Ţara", nr. 120 (951), 30 octombrie 2001.
xxiii Ibidem.
xxiv Infotag, 9 noiembrie 2001.
xxv Infotag, 9 noiembrie 2001. În luna iunie 2002 Primul-Ministru Vasile Tarlev a efectuat o vizită la
Chiev unde s-a întîlnit cu Presedintele Ucrainei Leonid Kucima, Prim ministrul Anatoli Kinah,
Preşedintele Radei Supreme Vladimir Litvin şi alte oficialităţi ucrainene. În timpul vizitei una dintre
problemele discutate a fost şi cea a formarii posturilor vamale mixte. Negocierile însă la acest capitol nu
au avansat, "deşi premierul ucrainean Anatoli Kinah a spus că deja a fost dat cosimţămîntul privind
crearea a 5 posturi mixte, că acest proces va continua în paralel cu cel de demarcare a graniţei dintre
cele două state" ("Moldpres", nr.7590, 7591, 15 iunie 2002; INFOTAG, 17 iunie 2002;)
xxvi Conform recensămîntului din anul 1989 în RSS Ucraineană locuiau 459,3 mii romani si „moldoveni”.
În opinia autorităţilor române aceste date sunt “îndioelnice” şi că în realitate romanii “sunt mult mai
mulţi, ajungînd pînă la circa un milion” (Moldpres, nr. 13900, 24 noiembrie 1999). Minoritatea
ucraineană din România numară 67 mii de persoane (Moldpres, nr.13954, 25 noiembrie 1999).
xxvii Conform unor experţi din cadrul Departamentului pentru Relaţiile cu Romanii de peste Hotare,
autorităţile ucrainene deseori neagă însăşi existenţa satelor compacte de romani din estul Bucovinei.
Autorităţile ucrainene spun că în regiune nu trăiesc romani, „nici măcar moldoveni”, cum sunt numiţi de
obicei romanii din regiunea Odesa”.
xxviii Moldpres, nr.13929, 25 noiembrie 1999.
xxix Press-realese al Ambasadei Ucrainei în Republica Moldova , 26 ianuarie 1994 .
xxx P.F. Cealîi, ambasadorul Ucrainei la Chişinău, în în martie 2002 declara că în locurile unde locuiesc
compact "cetăţenii de origine moldovenească" - în regiunile Transcarpatică, Odesa şi Cernăuţi -
funcţionau 102 şcoli medii moldoveneşti, 16 şcoli polingve ("în care sunt deasemenea clase ucraineşti şi
G e o p o l I t I c a
Nr.1(3)/2004, an III
102
ruse"), precum şi 14 şcoli în care se studiază "limba moldovenească" ( Nezavisimaya Moldova, 29 martie
2002; Vezi de asemenea: "Nezavisimaza Moldova", 23 august 2002).
xxxi Ziarul “Flux”, 3 martie 2000.
xxxii Ziarul “Flux”, 30 aprilie 1999.
xxxiii Ziarul “FLUX”,30 aprilie, 9 iulie 1999.
xxxiv Moldpres, nr.13842, 32 noiembrie 1999; AP FLUX, nr.1691, 24 noiembrie 1999.
xxxv Comisia Unificata de Control a fost creată în anul 1992 din reprezentanţi ai Republicii Moldova,
Federaţiei Ruse şi ale autorităţilor separatiste de la Tiraspol pentru a asigura implementarea "Convenţiei
cu privire la principiile de reglementare paşnică a conflictului armat din regiunea transnistreana a
Republicii Moldova", din 21 iulie 1992.
xxxvi AP FLUX, nr.4709, 1 octombrie 1998.
xxxvii Ziarul “Flux”, 30 aprilie 1999.
xxxviii AP FLUX, nr. 0901, 1533, 1636 din 1 martie, 17 şi 19 martie 1999.
xxxixZiarul “Flux”, 30 aprilie 1999.
xl În aprilie 1999, Romeo Moşoiu, consilierul Preşedintelui României, vizitînd mai multe localităţi cu
populaţie românească din regiunea Odesa, a declarat corespondentului AP FLUX: “În raionul Sărata,
Satul Nou (azi Novosiolovca) şi Frumuşica Veche (azi Staroselie) situaţia s-a complicat mult… Asupra
directorilor de aici se exercită presiuni serioase pentru a-i face să se dezică de limba romană ca limbă de
predare şi să accepte în colectivele pedagogice glotonimul “limba moldovenească” (AP FLUX, nr.2900,
16 aprilie 1999).
xli AP FLUX, nr. 1300, 11 martie 1999; Ziarul “Flux”, 30 aprilie 1999.
xliiAP FLUX, 12 februarie 1999.
Preluare de pe www.geopolitica.ro